GREVĂ GENERALĂ pe termen nelimitat în spitale, începând de luni. Ministerul Sănătății contestă protestele

Publicat: 31/10/2016, 17:53

UPDATE 17:28

Guvernul, prin intermediul Ministerului Sănătății, va duce cazul grevei Federației SANITAS în instanță, pentru ca aceasta din urmă să stabilească legalitatea sau ilegalitatea acestui demers.

Într-un comunicat publicat luni pe site-ul Ministerului Săntății, se arată că Guvernul este deschis dialogului cu reprezentanții SANITAS „pentru a găsit soluții responsabile și sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate”.

Aceasta în condițiile în care, potrivit comunicatului citat, „Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației SANITAS că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative”.

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, există acte normative în vigoare stabilesc condițiile clare în care poate fi declanșat un conflict de muncă și în care pot fi solicitate majorări salariale. În cazul SANITAS solicitările, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, încalcă Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010.

„Guvernul consideră că este nevoie de responsabilitate în promovarea politicilor salariale din sectorul bugetar, mai ales în contextul în care Parlamentul urmează să dezbată amendamentele privind modificarea OUG 20/2016, ce vizează creșteri salariale pentru mai multe sectoare de activitate, cu un impact bugetar anual de aproximativ 2 miliarde de lei”, se arată în comunicat, unde se afirmă și faptul că adoptare unor astfel de modificări ar duce la apariția unor inechități și a discriminprii altor categorii de personal.

O astfel de modificare este posibilă doar printr-o lege de salarizare unitară, proiect care se află deja în atenția Ministerului Muncii.

„Menționăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanșa în următoarele trei situații clare, Federația SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizația patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizația patronală nu acceptă revendicările salariaților (în procesul negocierii contractului colectiv), părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor”, potrivit documentului citat.

Prin urmare, nicio revendicare a Federației Sanitas, respectiv modificarea OUG nr. 43/2016 și a OUG nr. 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă, transmite Ministerul Sănătății.

„Ministerul Muncii atrage atenția că o grevă se poate declanșa, conform Legii nr. 62/2011, numai după înregistrarea conflictului de muncă la Ministerul Muncii și după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv declanșarea conflictului colectiv de muncă și parcurgerea etapei de conciliere.

Guvernul, prin Ministerul Sănătății, se va adresa instanței de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei”, se mai precizează în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății.

„Greva este pe termen nelimitat. Fac un apel către parlamentari să se mobilizeze, astfel încât să se asigure cvorumul iar mâine ar trebui să fie plenul care să voteze toate amendamentele depuse de Sanitas. Sunt peste 82.000 de semnaturi adunate. În continuare personalul TESA din spitale e printre cele mai prost plătit din sistemul bugetar. Aceste două ordonanțe ale Guvernului, în loc să rezolve inechitățile, le-au adâncit și mai mult. În spital, asistentele și personalul TESA asigură acum o treime din necesar și sunt tratate doar urgențele. Am făcut apel către asociațiile de pacienți din țară să transmită în teritoriu, cazurile care nu sunt urgențe să rămână acasă. În cazul în care vom avea succes și parlamentarii vor vota amendamentele, vom fi obligați să încheiem această formă de protest”, a declarat Marius Sepi, liderul Federatiei Sanitas, pentru MEDIAFAX.

Sindicaliștii cer instroducerea personalului TESA, adică a 23.000 de angajați, în corpul ordonanței 20, privind salarizarea. De aceeași ordonanță cer să se țină cont și în cazul a 1.500 de salariați din creșe și grădinițe. De asemenea, aceștia solicită ca plata sporurilor să se facă la nivelul anului 2016 și medicii și asistentele din asistență socială să fie plătiți pe grila spitalelor neclinice.

„Sunt de 40 de ani infiermieră în spitalul de Urgență Floreasca și am un salariu de 1.200 de lei. Vreau ca sporurile de vechime să fie plătite, orele suplimentare să fie platite, iar munca noastră să fie respectată. Avem medici buni, cinste lor, dar cine e în umbra medicului? Asistentii, brancardierul, lăcătușul mecanic, gunoierul, spălătoria, bucătăria, muncitorul necalificat, lor nu li s-a dat niciodată nimic în plus”, spune Violeta Ghiță, infirmieră la Spitalul Floreasca.

„După tăierea salariului Guvernului Boc, salariile noastre au ajuns la 800-1.000 de lei. De 16 ani lucrez la Spitalul Floreasca, sunt lăcătuș mecanic iar salariul meu, cu toate sporurile, este de 1.500 de lei. Vrem ca parlamentarii să se gândeasca și la faptul că nu sunt suficiente locuri de muncă, nu avem cum să ne luam concedii pentru că nu are cine să ne înlocuiască”, susține un alt protestatar.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) anunță că susține cauza și greva generală declanșată de personalul medical din România.

„Suntem alături de toate cadrele medicale care sunt în grevă generală. Ca pacienți, cunoaștem lipsa de personal și problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează și pe noi. Deși avem nevoie de servicii medicale, înțelegem că situația actuală i-a împins pe angajații acestui sistem către greva generală, însă ceea ce nu înțelegem este reacția, sau mai bine spus, lipsa de reacție a autorităților. Sper ca în aceste momente extrem de delicate, autoritățile să dea dovadă de responsabilitate față de cetățenii acestei țări și să găsească soluții fiabile care să vină în ajutorul pacienților”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța